vineri, 20 decembrie 2013

Glob pictat cu oameni de zapada



Mai sunt putine zile pana la Craciun si ne-am hotarat sa facem globuri personalizate pentru brad asa ca va prezint inca o idee de pe Pinterest, usor de facut si distractiv pentru copii.

Materiale necesare: glob pentru pom, culori acrilice, carioca neagra

Am folosit globuri de plastic si mate.
Nu stiu daca mergea pe globuri lucioase, cred ca se imprastia si mai mult culoarea ele.


Am pictat mana Anei cu alb si am pus globul in mijlocul palmei.


Incet Ana a adunat palma si a strans bine incercand sa nu miste prea tare degetele pe glob.


Am lasat globurile la uscat jumatate de ora.


Apoi am pictat impreuna cu Ana fetele oamenilor de zapada si le-am facut nasturi cu un marker negru.
Trebuie avut grija si la marker si asteptat sa se usuce, pentru ca Ana a pus mana peste ce a desenat si a cam umplut un glob de puncte negre.
La sfarsit am facut caciuli oamenilor de zapada in culorile alese de Ana.
In partea de jos a globului am scris data si numele Anei.


Nu a fost prea inspirata ideea cu culorile acrilice, sincer nu se vad prea bine si nici nu stiu ce culori ar fi mers mai bine, dar noi suntem incantat de cum a iesit si asteptam cu nerabdare sa le punem in brad.


Vreau incet si in timp, sa facem impreuna ornamente pentru pomul de Craciun la care, sa ne uitam cu drag in fiecare an si sa ne amintim de clipele minunate petrecute impreuna.

O zi minunata ca dorim, mamica Ioana si printesa Ana (4 ani si 4 luni)

luni, 16 decembrie 2013

Om de zăpadă

Ana: Mami a venit iarna ?
Mami: da iubita, a venit
Ana: dar mami unde este zapada ?

Of, aceeași întrebare în fiecare zi, unde este zăpada ? 
După ce am repetat de foarte multe ori, învățând anotimpurile, că iarna este zăpada a venit în sfârșit mult așteptata iarnă și nu este zăpadă. A fost în două zile și până am ieșit noi afara nu am mai găsit nimic doar apa și noroi. Sâmbătă am ales să facem un om de zăpadă și chiar dacă a fost doar pe hârtie, Ana a fost încântată. Materiale necesare: hârtie colorată, culori și bețișoare de vată.
Pe o bucată de carton albastru am desenat cu un creion un om de zăpadă.


vineri, 13 decembrie 2013

Brăduț evantai


Pentru activitatea de azi m-am inspirat de la grădinița Anei, copiii de la grupa mare au făcut brăduți asemănători și mi-au plăcut iar Ana i-a admirat așa că am făcut și noi cu ce am avut prin casă. Materiale necesare: hârtie verde, abțibilde sau orice vreți să lipiți pe brad, lipici, bete din bambus și plastilină. Pentru început am tăiat hârtie verde în formă de triunghi, una pentru Ana și una pentru mine și am împăturit-o ca un evantai, de unde și numele pe care i l-a dat Ana, brăduț evantai.
Nu am avut hârtie verde simplă, am folosit carton și m-am chinuit un pic să introduc bețișorul prin carton.

luni, 9 decembrie 2013

Plansă colorat bradul de Crăciun




Încet, încet apar beculețe colorate peste tot, pe case, în geamuri până și la grădiniță sunt instalații colorate frumos aranjate care îi încântă pe copii. Ana a insistat mult sa punem beculețe colorate la geamuri și vroia să facem bradul, așa că Sâmbăta eu am împodobit geamurile și ea bradul pe hârtie.
Ca materiale am folosit o planșa pentru colorat cu brad, culori, bețișoare de vată și creioane colorate.

Planșa de colorat cu braduțul de Crăciun se poate descărca de aici:

Inițial am vrut să pictăm bradul cu acuarele dar până la urmă am ales creioanele colorate așa se văd foarte bine beculețele colorate.


Pentru început a colorat bradul cu creioane colorata și apoi, cu ajutorul bețișoarelor de vată, Ana a 
făcut beculețele colorate după liniile trasate de mine. I-a plăcut asa de mult ideea, încât la un moment dat făcea cu amândouă mâini o dată.



Vă mulțumim că ne urmăriți, mămica Ioana și prințesa Ana (4 ani și 4 luni)


joi, 5 decembrie 2013

Cizmulița lui Moș Nicolae


Decembrie bine ai venit. Te-am așteptat cu nerăbdare !
Îmi plac sărbătorile de iarnă, ador să pregătesc cadouri, iubesc hârtia de împachetat și îmi place la nebunie să văd bucuria pe fata copiilor când primesc și deschid cadouri. Primul pe lista este Moș Nicolae după cum îl știu copiii, sau Sfântul Nicolae. La o scurtă căutare pe net găsim o mulțime de povești despre Mos Nicolae, majoritatea la fel, noi am citit legenda de aici pentru ca este scurtă și pe înțelesul copiilor. Mai găsiți o poveste la fel de frumoasă și aici.

Cizmulița lui Moș Nicolae

Pe net am găsit o poezie drăguță pentru Moș Nicolae cu autor necunoscut și am pregătit o planșă de colorat pentru Ana. Am citit poezia, am colorat cizmulița și am discutat despre copiii cuminți care primesc cadouri și copiii răi care primesc nuiele, joarde cum se spune la noi.

Poezie pentru Moș Nicolae

Planșa se poate descărca cu un click pe poza de mai jos.
planșă de colorat cu cizmulița lui Mos Nicolae

Și pentru că am fost cuminți (așa zice Ana) am pregătit o cizmuliță din hârtie, poate primim ceva în ea. Ideea este de aici dar se pare că linkul nu funcționează. Ca materiale am folosit hârtie colorată, ața sau șiret, vată, lipici și foarfecă.

materiale pentru cizmulița lui Moș Nicolae

Am folosit un șablon în formă de cizmuliță găsit pe net (este o planșă de colorat). Am tăiat după șablon două cizmulițe, una pentru partea din față (care se vede) din carton colorat de crăciun și una pentru spate (nu se vede) din carton simplu. Am pus amândouă cizmulițele una peste alta și cu un perforator am făcut găuri din loc în loc. Ana a cusut cu un șiret rosu cizmulița iar la sfârșit am lipit vata în partea de sus. Șiretul nostru a fost destul de scurt și am strâns bine de el să ne ajungă, iar la sfârșit am observat că era foarte putin loc în cizmuliță.

asamblăm cizmulița lui Moș Nicolae

Astăzi 5 decembrie avem o aniversare în familie și lipsim de acasă, așa că ne-am pregătit de ieri pentru Moșu. Ana, foarte cuminte, și-a curățat papuceii și a agățat cizmulița de hârtie în cuier. După ce a adormit prințesa am făcut și un test să vad ce și cât încape în cizmuliță.

Copiii cuminți primesc cadouri

Acum tot ce mai putem face este să fim cuminți și să așteptăm Moșul. Vă dorim să aveți parte de sărbători cât mai frumoase alături de familie, mămica Ioana și prințesa Ana. (4 ani si 3 luni)


sâmbătă, 2 noiembrie 2013

Copac de toamna din buline


Nu ne-am saturat de copacii de toamna, sunt asa de frumos colorati si se pot face in asa de multe feluri. Astazi am incercat o noua tehnica: suflarea culorii cu paiul. Este foarte distractiv si se pot face o multime de forme ca copaci, monstri sau chiar stelute si flori.
Materiale necesare: hartie colorata rosie, portocalie, galbena si verde, perforator, lipici,  culoare maro si un pai
Am facut intr-un paharel de plastic culoare maro amestecata cu apa pentru a fi lichida.
Pentru copac am folosit tehnica suflarii cu paiul, am pus culoare maro pe foaie cu ajutorul paiului (se poate si cu pensula) si am suflat prin pai incercand sa facem o forma de copac.


In timp ce copacul era la uscat am facut multe buline in culori de toamna cu ajutorul perforatorului.


Cu ajutorul unei pensule am intins lipiciul peste crengile copacului si am pus bulinele.
Trebuie pus mult lipici pentru a prinde toate bulinele.


Dupa ce am apasat bine pentru a lipii toate frunzele, am scuturat excesul de buline pe care le-am folosit pentru a face frunze cazatoare si frunzele de pe jos.

Va multumim ca ne urmariti, mamica Ioana si printesa Ana (4 ani si 2 luni)


marți, 29 octombrie 2013

Invitatie la ziua unei printese




In asteptarea zilei de nastere a Anei am cautat pe net despre petreceri pentru printese si am descoperit cartea Printesa Perfecta de la editura Rao pe care am cumparat-o si am asteptat cuminte ziua printesei.


In carte este ziua Sophiei si doreste sa organizeze o petrecere de printese ea cerand ajutorul printesei ei preferate, Cenusareasa pentru a o sfatui in legatura cu petrecerea. Pe fiecare pagina este lipit un plic cu scrisorile dintre cele doua personaje iar la sfarsit Sophie primeste un cadou de la Cenusareasa, un lantisor cu floricica mov.


Cu trei zile inainte de ziua ei Ana a primit cartea si am citit-o impreuna. A fost foarte incantata de scrisori pe care ma pus sa le citesc de mai multe ori, dar cel mai mult i-a placut lantisorul de la sfarsit care la purtat cateva zile incontinu, chiar a si dormit cu el sub perna (nu am lasat-o noaptea cu el la gat).


Dupa ce am citit cartea am aflat ca, pentru o petrecere de printese reusita, ne trebuie o rochita cu multe fundite si invitatii trimise la prietenele noastre printese, in cazul nostru si printi.
Rochita am cumparat iar invitatiile le-am facut noi.

Materiale necesare: invitatie listata pe carton alb, carton roz, pamblica colorata, diamante autoadezive, foarfeca si lipici

Invitatia am facut-o in Photoshop (textul este adaptat de pe invitatia Sophiei) si am listat-o pe carton alb.


Eu am decupat rochita dupa sablon iar Ana m-a ajutat si a lipit dimantele pe invitatie.


Am legat in "talie" o fundita roz, pe fiecare invitatie am pus alt model de fundita, iar Ana a lipit rochita/invitatie pe carton roz.


Au fost foarte apreciate invitatiile noastre, una am pastrat-o noi ca amintire iar restul au mers la persoanele dragi noua.

O zi frumoasa va doresc, mamica Ioana si printesa Ana (4 ani)



luni, 28 octombrie 2013

Dovleac de Halloween


Peste tot, toti copii stiu de Halloween. La noi la gradi nu se face nimic, nu ne costumam si nici nu sunt decoratiuni pe pereti. 
Pana acum am evitat subiectul, nu imi place ca imprumutam o sarbatoare de la altii si nici macar nu o imprumutam cum trebuie. Luam doar costumele si bostanii si lasam deoparte decoratiuniile infricosatoare si distractia copiilor care umbla din casa in casa dupa dulciuri (ar fi foarte ciudat daca Ana ar aparea la usa vecinilor mei, costumata, cerand bomboane). 

Astea fiind spuse, Ana ma inebuneste cu Halloween-ul. Vrea sa stie cand vine Halloween-ul si ea in ce costum se imbraca. Pentru a-i inchide gurita (macar pentru 2-3 zile) am facut si noi un bostan de Halloween.

Materiale necesare: Hartie alba si neagra, acuarele, foarfeca si lipici.

Pe o coala alba (de preferabil carton mai gros) am pictat un curcubeu cu acuarele.


Pana s-a uscat curcubeul nostru, am impaturit o coala neagra in doua, pe care am desenat cu un creion jumatate de bostan. Ana a decupat bostanul iar eu am ajutat-o la ochi si gura.


 Am lipit bostanul negru peste curcubeul nostru si vorba Anei "a iesit fantastic"


A insistat sa punem bostanul la vedere si chiar s-a speriat spre seara cand a trecut pe langa el :))

Va pupam, mamica Ioana si printesa Ana (4 ani si 2 luni)

ps: imi pare rau dar pozele se vad destul de rau


luni, 21 octombrie 2013

Învăţăm alfabetul - A mare şi a mic


A venit timpul să învățăm alfabetul mai serios, cunoaștem destul de multe litere memorate de pe laptopul pentru copii, dar Ana vrea să citească. Nu vreau sa fac scoală cu ea, nu ne apucăm de bastonașe și alte chestii și nici nu ne axăm pe cuvinte complicate, vreau doar să cunoască litera A mare, a mic și cuvinte care încep cu a. Vreau ca tot ce facem sa fie distractiv și de aceea toate activitățile sunt ușoare și interesante pentru vârsta ei.

Alfabetul

Am sa încep cu A-ul mare din diamante după cum l-a botezat Ana. Am decupat un A mare din carton negru și am lăsat prințesa să lipească în voie diamantele unde a dorit ea. La sfârșit am lipit A-ul pe o coală Albastră (pentru a rămâne la subiect) Mie îmi place foarte mult cum a ieșit iar Ana a fost foarte mândră de el.

alfabetul

Urmează un colaj simplu, făcut pentru a vedea din ce sunt compuse literele A mare și a mic.
Pentru a respecta tema și a folosi litera A cât de mult putem, am folosit culorile albastru și argintiu.
Am listat pe un carton albastru literele iar Ana a tăiat și lipit totul pe o coală galbenă.
Literele argintii au fost tăiate din spumă, care a fost preferata Anei pentru că era plină de sclipici.

Invatam litera A, Alfabetul

Am vrut să citim o poezie și căutând pe net, am descoperit blogul doamnei Aurora Georgescu, Stropi de suflet la vedere, și m-am îndrăgostit la prima vedere de poezia literei A, în care doamna Aurora reușește să introducă toate cuvintele care erau programate de mine ca exemplu pentru lecția noastră. Colecția doamnei Aurora de poezii cu literele se găsește pe blogul dânsei sub denumirea de Alfabetul în versuri, sau este publicata la editura Aramis ca Alfabetul - Cheia tainelor lumii.

carti pentru copii

După frumoasa poezie am făcut o activitate pentru A mare cât și pentru a mic, pentru a le tine minte mai ușor. Pentru A mare am făcut un avion albastru din amprenta mâini ei, apoi cu o pensula Ana a colorat aripioarele și elicea, iar eu am trasat conturul cu o cariocă.

Alfabetul

Tot la capitolul A de la Avion am făcut, din hârtie albă, un avion care a ieșit în formă de A mare.

Alfabetul

Pentru a mic am făcut o albinuță, am decupat forma literei a din hârtie galbenă și neagra la care i-am pus ochișori, antene și aripioare.

Alfabetul



Din carton albastru am decupat forma literei A pe care a fost găurit din loc în loc cu perforatorul. Cu ajutorul unui șiret Ana a cusut litera noastră mare.

Alfabetul

Am descoperit de curând blogul Ema la școală și pentru următoarea activitate m-am inspirat de aici. Mi-a plăcut foarte mult ideea cu ariciul și am hotărât să facem și noi așa că urmează A de la Arici.
Pentru început am citit Povestea puiului de arici scrisă de doamna Lucia Muntean, carte foarte dragă nouă, o avem de multă vreme și este printre cărțile noastre preferate. Povestea este despre un arici care nu știe la ce folosesc țepișorii săi, dar trecând prin o mică aventură el descoperă singur că este special iar acele sale îl apără de pericol.

Alfabetul

După ce am citit povestea am încercat să facem un arici în pădure, inspirându-ne din carte. Am adunat frunzele cu câteva zile înainte, care au  fost puse la păstrare într-o carte pentru a se usca frumos. Am desenat împreună o formă de arici iar Ana a lipit frunzele în locul acelor.

Alfabetul

Ana a dorit să facă până și buburuzele, iar în stânga sus avem și un A mare în culorile curcubeului.

Alfabetul

Peste tot găsim diferite moduri de a scrie litera A, fiecare carte are un anumit font, şi de aceea am făcut următoarea planșă de colorat unde am introdus mai multe modele de A mare și a mic pentru a familiariza prințesa ele.

Alfabetul

Planșa se poate descărca cu un click pe poza de mai jos. Fișierul este în format pdf.

Alfabetul

Altă planșă făcută de mine este jocul: găsește literele, care a fost poate prea ușor pentru ea, putea fi un pic mai greu, dar Anei i-a plăcut iar literele au fost chiar și numărate.

Alfabetul

Gata ! am terminat cu lecțiile și am trecut la joacă. După model Ana a făcut litere colorate din plastilină.

Alfabetul

După ce am terminat cu plastilină, pe aceeași foaie am lăsat-o pe Ana să exerseze literele.
Spre surprinderea mea pe a mic îl face mult mai bine și mai ușor decât A mare.

Alfabetul

După atâtea exerciții prințesa mea mica a dorit să se joace puțin și a făcut, din forme geometrice pe tabla magnetică, A mare și a mic.

Alfabetul

Alfabetul

La final A de la Alba ca zăpada

Ne place foarte mult colecția de cărți Disney apărută la ziarul Libertatea cu CD audio. Povestea este citită foarte frumos de doamna Stela Popescu iar ce ma încântat cel mai mult la CD, este clopoțelul care se aude de fiecare dată când trebuie să dai pagina, așa Ana știe singurică când povestea trece la pagina următoare.

carti pentru copii


Gata ! Am terminat cu A mare și a mic. A durat câteva zile, ne-am jucat am lipit și am citit, a fost distractiv iar eu am visat noaptea numai A. Important este că Anei i-a plăcut mult ce am făcut. 

Vă doresc o zi minunată, mămică Ioana și Prințesa Ana (4 ani și 2 luni)

Resurse:


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...