marți, 29 octombrie 2013

Invitatie la ziua unei printese




In asteptarea zilei de nastere a Anei am cautat pe net despre petreceri pentru printese si am descoperit cartea Printesa Perfecta de la editura Rao pe care am cumparat-o si am asteptat cuminte ziua printesei.


In carte este ziua Sophiei si doreste sa organizeze o petrecere de printese ea cerand ajutorul printesei ei preferate, Cenusareasa pentru a o sfatui in legatura cu petrecerea. Pe fiecare pagina este lipit un plic cu scrisorile dintre cele doua personaje iar la sfarsit Sophie primeste un cadou de la Cenusareasa, un lantisor cu floricica mov.


Cu trei zile inainte de ziua ei Ana a primit cartea si am citit-o impreuna. A fost foarte incantata de scrisori pe care ma pus sa le citesc de mai multe ori, dar cel mai mult i-a placut lantisorul de la sfarsit care la purtat cateva zile incontinu, chiar a si dormit cu el sub perna (nu am lasat-o noaptea cu el la gat).


Dupa ce am citit cartea am aflat ca, pentru o petrecere de printese reusita, ne trebuie o rochita cu multe fundite si invitatii trimise la prietenele noastre printese, in cazul nostru si printi.
Rochita am cumparat iar invitatiile le-am facut noi.

Materiale necesare: invitatie listata pe carton alb, carton roz, pamblica colorata, diamante autoadezive, foarfeca si lipici

Invitatia am facut-o in Photoshop (textul este adaptat de pe invitatia Sophiei) si am listat-o pe carton alb.


Eu am decupat rochita dupa sablon iar Ana m-a ajutat si a lipit dimantele pe invitatie.


Am legat in "talie" o fundita roz, pe fiecare invitatie am pus alt model de fundita, iar Ana a lipit rochita/invitatie pe carton roz.


Au fost foarte apreciate invitatiile noastre, una am pastrat-o noi ca amintire iar restul au mers la persoanele dragi noua.

O zi frumoasa va doresc, mamica Ioana si printesa Ana (4 ani)



luni, 28 octombrie 2013

Dovleac de Halloween


Peste tot, toti copii stiu de Halloween. La noi la gradi nu se face nimic, nu ne costumam si nici nu sunt decoratiuni pe pereti. 
Pana acum am evitat subiectul, nu imi place ca imprumutam o sarbatoare de la altii si nici macar nu o imprumutam cum trebuie. Luam doar costumele si bostanii si lasam deoparte decoratiuniile infricosatoare si distractia copiilor care umbla din casa in casa dupa dulciuri (ar fi foarte ciudat daca Ana ar aparea la usa vecinilor mei, costumata, cerand bomboane). 

Astea fiind spuse, Ana ma inebuneste cu Halloween-ul. Vrea sa stie cand vine Halloween-ul si ea in ce costum se imbraca. Pentru a-i inchide gurita (macar pentru 2-3 zile) am facut si noi un bostan de Halloween.

Materiale necesare: Hartie alba si neagra, acuarele, foarfeca si lipici.

Pe o coala alba (de preferabil carton mai gros) am pictat un curcubeu cu acuarele.


Pana s-a uscat curcubeul nostru, am impaturit o coala neagra in doua, pe care am desenat cu un creion jumatate de bostan. Ana a decupat bostanul iar eu am ajutat-o la ochi si gura.


 Am lipit bostanul negru peste curcubeul nostru si vorba Anei "a iesit fantastic"


A insistat sa punem bostanul la vedere si chiar s-a speriat spre seara cand a trecut pe langa el :))

Va pupam, mamica Ioana si printesa Ana (4 ani si 2 luni)

ps: imi pare rau dar pozele se vad destul de rau


luni, 21 octombrie 2013

Învăţăm alfabetul - A mare şi a mic


A venit timpul să învățăm alfabetul mai serios, cunoaștem destul de multe litere memorate de pe laptopul pentru copii, dar Ana vrea să citească. Nu vreau sa fac scoală cu ea, nu ne apucăm de bastonașe și alte chestii și nici nu ne axăm pe cuvinte complicate, vreau doar să cunoască litera A mare, a mic și cuvinte care încep cu a. Vreau ca tot ce facem sa fie distractiv și de aceea toate activitățile sunt ușoare și interesante pentru vârsta ei.

Alfabetul

Am sa încep cu A-ul mare din diamante după cum l-a botezat Ana. Am decupat un A mare din carton negru și am lăsat prințesa să lipească în voie diamantele unde a dorit ea. La sfârșit am lipit A-ul pe o coală Albastră (pentru a rămâne la subiect) Mie îmi place foarte mult cum a ieșit iar Ana a fost foarte mândră de el.

alfabetul

Urmează un colaj simplu, făcut pentru a vedea din ce sunt compuse literele A mare și a mic.
Pentru a respecta tema și a folosi litera A cât de mult putem, am folosit culorile albastru și argintiu.
Am listat pe un carton albastru literele iar Ana a tăiat și lipit totul pe o coală galbenă.
Literele argintii au fost tăiate din spumă, care a fost preferata Anei pentru că era plină de sclipici.

Invatam litera A, Alfabetul

Am vrut să citim o poezie și căutând pe net, am descoperit blogul doamnei Aurora Georgescu, Stropi de suflet la vedere, și m-am îndrăgostit la prima vedere de poezia literei A, în care doamna Aurora reușește să introducă toate cuvintele care erau programate de mine ca exemplu pentru lecția noastră. Colecția doamnei Aurora de poezii cu literele se găsește pe blogul dânsei sub denumirea de Alfabetul în versuri, sau este publicata la editura Aramis ca Alfabetul - Cheia tainelor lumii.

carti pentru copii

După frumoasa poezie am făcut o activitate pentru A mare cât și pentru a mic, pentru a le tine minte mai ușor. Pentru A mare am făcut un avion albastru din amprenta mâini ei, apoi cu o pensula Ana a colorat aripioarele și elicea, iar eu am trasat conturul cu o cariocă.

Alfabetul

Tot la capitolul A de la Avion am făcut, din hârtie albă, un avion care a ieșit în formă de A mare.

Alfabetul

Pentru a mic am făcut o albinuță, am decupat forma literei a din hârtie galbenă și neagra la care i-am pus ochișori, antene și aripioare.

Alfabetul



Din carton albastru am decupat forma literei A pe care a fost găurit din loc în loc cu perforatorul. Cu ajutorul unui șiret Ana a cusut litera noastră mare.

Alfabetul

Am descoperit de curând blogul Ema la școală și pentru următoarea activitate m-am inspirat de aici. Mi-a plăcut foarte mult ideea cu ariciul și am hotărât să facem și noi așa că urmează A de la Arici.
Pentru început am citit Povestea puiului de arici scrisă de doamna Lucia Muntean, carte foarte dragă nouă, o avem de multă vreme și este printre cărțile noastre preferate. Povestea este despre un arici care nu știe la ce folosesc țepișorii săi, dar trecând prin o mică aventură el descoperă singur că este special iar acele sale îl apără de pericol.

Alfabetul

După ce am citit povestea am încercat să facem un arici în pădure, inspirându-ne din carte. Am adunat frunzele cu câteva zile înainte, care au  fost puse la păstrare într-o carte pentru a se usca frumos. Am desenat împreună o formă de arici iar Ana a lipit frunzele în locul acelor.

Alfabetul

Ana a dorit să facă până și buburuzele, iar în stânga sus avem și un A mare în culorile curcubeului.

Alfabetul

Peste tot găsim diferite moduri de a scrie litera A, fiecare carte are un anumit font, şi de aceea am făcut următoarea planșă de colorat unde am introdus mai multe modele de A mare și a mic pentru a familiariza prințesa ele.

Alfabetul

Planșa se poate descărca cu un click pe poza de mai jos. Fișierul este în format pdf.

Alfabetul

Altă planșă făcută de mine este jocul: găsește literele, care a fost poate prea ușor pentru ea, putea fi un pic mai greu, dar Anei i-a plăcut iar literele au fost chiar și numărate.

Alfabetul

Gata ! am terminat cu lecțiile și am trecut la joacă. După model Ana a făcut litere colorate din plastilină.

Alfabetul

După ce am terminat cu plastilină, pe aceeași foaie am lăsat-o pe Ana să exerseze literele.
Spre surprinderea mea pe a mic îl face mult mai bine și mai ușor decât A mare.

Alfabetul

După atâtea exerciții prințesa mea mica a dorit să se joace puțin și a făcut, din forme geometrice pe tabla magnetică, A mare și a mic.

Alfabetul

Alfabetul

La final A de la Alba ca zăpada

Ne place foarte mult colecția de cărți Disney apărută la ziarul Libertatea cu CD audio. Povestea este citită foarte frumos de doamna Stela Popescu iar ce ma încântat cel mai mult la CD, este clopoțelul care se aude de fiecare dată când trebuie să dai pagina, așa Ana știe singurică când povestea trece la pagina următoare.

carti pentru copii


Gata ! Am terminat cu A mare și a mic. A durat câteva zile, ne-am jucat am lipit și am citit, a fost distractiv iar eu am visat noaptea numai A. Important este că Anei i-a plăcut mult ce am făcut. 

Vă doresc o zi minunată, mămică Ioana și Prințesa Ana (4 ani și 2 luni)

Resurse:


vineri, 18 octombrie 2013

Copaci de toamna


Suntem bolnavioare, nu rau dar destul incat sa stam in casa de trei zile, dar am reusit performanta de a nu deschide deloc televizorul. 


Pentru a nu se plictisi a trebuit sa o tin ocupata tot timpul, dar a fost ok, am facut o gramada de activitati care urmeaza sa le postam zilele urmatoare (va dau un pont, are legatura cu ariciul, albina si avionul).

Astazi am facut, din hartie imprimata, copaci de toamna. 
Cu ocazia asta am exersat taiatul rotund cu foarfeca, capitol la care nu stam prea bine.

Materiale necesare: hartie imprimata, hartie maro, lipici si foarfeca.


Am tot cumparat hartie imprimata dar nu am apucat sa o folosesc inca la nimic. 
Mi se par asa frumoase si parca imi este mila sa le stric.
Daca nu aveti hartie imprimata se poate folosi hartia de la ambalaje sau pungi de cadouri


Pe spatele hartiei am facut forma dorita cu creionul si Ana a taiat dupa model.


Am taiat din hartie maro trunchiul copacilor si apoi le-am lipit pe o coala alba si gata.

Chiar daca afara ploua si este ceata eu va doresc o zi minunata si colorata, mamica Ioana si printesa Ana (4 ani si 2 luni)


luni, 14 octombrie 2013

Autocolante personalizate



Am primit de curand un set de etichete personalizate de la Stickerkid pentru a le incerca si suntem 
foarte incantate de ele. Se lipesc pe orice, sunt rezistente si foarte dragute.

 Pentru inceput le-am lipit pe ghiozdan si pe hainuta de gradinita si sunt multumita. 
Eticheta de pe gecuta este termocolanta, am lipit-o cu fierul de calcat si recunosc inca nu am spalat-o, dar ar trebui sa reziste la minim 45 de spalari si temperaturi de 60 grade.

Setul pe care l-am primit noi se poate comanda de aici
Etichetele sunt foarte personalizabile, se poate schimba culoarea de fundal, textul, fontul si imaginea si se pot lipi pe jucarii, caiete, haine, chiar si pe incaltaminte.


Urmeaza sa lipim o eticheta pe cana de apa la gradinita si pe caciula de iarna care se mai pierde si ajunge prin alte dulapuri, iar cu restul etichetelor probabil o sa isi infrumuseteze Ana toate jucariile.

Daca doriti sa comandati, Stickerkid ofera o reducere de 10%, fata de pretul afisat pe site, pentru cititorii blogului nostru, tot ce trebuie sa faceti este sa trimiteti un mesaj la adresa noastra de mail ioanagp@gmail.com sau pe pagina de Facebook pentru a primi codul de reducere.
Ofertă este valabilă până la sfârșitul anului doar pentru site-ul www.stickerkid.ro

Va multumim pentru mostrele personalizate Stickerkid, mamica Ioana si printesa Ana.

 ~ acesta este un articol publicitar ~
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...