vineri, 31 octombrie 2014

Mica vrăjitoare


Astăzi a fost ziua noastră specială. Am avut plănuit la grădiniță o întreagă petrecere pentru copii, un fel de carnaval, dar din motive care nu țin de noi două nu s-a mai ținut nimic. Și cum să spui unui copil de cinci ani care așteaptă de trei săptămâni să se costumeze că nu se mai poate? Uite așa am petrecut împreună ziua aceasta, fără nici o legătură cu sărbătoarea originală, am avut costum de vrăjitoare (așa a dorit ea, nu știu de ce), am confecționat o pălărie din hârtie și am citit cărți cu și despre vrăjitoare/vrăjitori. 


Pălăria a fost făcută doar de mine, din carton negru și hârtie creponată după poza și instrucțiunile de aici. A noastră nu prea seamănă cu originalul, este mai mică pentru că a trebuit să lucrez cu o coală puțin mai mare de A4. Ana a fost încântată de ea cu toate că, nu prea stă pe capul ei chiar dacă are elastic.

vineri, 24 octombrie 2014

Cutie senzorială - recolta toamnei


De curând o persoană dragă nouă a făcut o lucrare pentru o firmă de cereale și uite așa, într-o zi am primit un mic cadou special pentru joaca noastră, punguțe de un kilogram cu grâu, porumb, semințe de floarea soarelui și soia. Prin cămară am găsit boabe de fasole albă și pestriță care împreună cu restul semințelor au ajuns în cutia senzorială. Pe lângă semințe Ana a mai găsit în cutie și două linguri de înghețată și cinci pahare de plastic pentru cele cinci feluri de semințe folosite. Nu am pus soia în cutie pentru că nu a mai avut loc.

Cutie senzorială cu semințe de Toamnă

A mai avut la dispoziție pentru joacă borcănașe, role de carton, jucăriile ei din setul Abrick cu ferma: tractorul, remorca, animalele, fermierii și un cântar de lemn. Bineînțeles prima ei reacție a fost să amestece tot, nici măcar un minut nu au rezistat semințele în forma aranjată de mine, dar am fost pregătită pentru asta și am folosit paharele roși și tractorul pentru a le separa din nou (activitate de sortare). Paharele au fost numite silozuri (cuvânt nou pentru ea auzit foarte mult zile acestea) și au fost folosite pentru a depozita cerealele după ce au fost culese de pe câmp.

duminică, 19 octombrie 2014

Anotimpurile


Am câștigat de curând la micul concurs organizat de Adriana Start la lectură și joacă – ANOTIMPURILE! doua cărți foarte frumoase despre anotimpuri, iar condiția participării la concurs a fost că voi scrie o recenzie despre amândouă. Nu m-am putut abține să ma limitez doar la cele două cărți și am mai adăugat trei mici activități pe lângă ele pentru a ne ocupa aproape toată ziua.

Ne jucam cu Anotimpurile

Vreau în primul rând să îți mulțumesc mult Adriana pentru cărți și pentru vederea frumoasă care a venit împreună cu ele, gestul tău a fost ca o surpriză în surpriză și m-am bucurat de ea cum s-a bucurat Ana de cărți.

Cele două cărți câștigate de noi se numesc: Anotimpurile, colecția Pixi știe tot, editura Galaxia Copiilor și Ceasornicul din tei de Arcadie Suceveanu editura Litera.

joi, 2 octombrie 2014

Frunze de toamnă



De la începutul lunii Septembrie pe lângă crenguţe, castane, ghinde, etc. adunăm frunze de toamnă de pe stradă, din parc, de oriunde găsim, pentru a le folosi în diferitele activităţi pe care le-am plănuit toamna aceasta, în special pentru zilele ploioase. Avem pe lista noastră o mulţime de idei cu frunze de toamnă, albumul nostru cu activităţi specifice toamnei vă stă la dispoziţie pe Pinterest.

Prima activitate încercată de noi a fost pictatul pe frunze iar inspiraţia noastră a venit de aici. Nu-i aşa că sunt absolut superbe detalile pe unele frunze? Ana nu poate încă picta sau desena aşa de finuţ şi ne-am limitat la ce a ştiut ea, dar eu sunt foarte mulţumită de ce a ieşit iar ea a fost încântată peste măsură de idee.

Frunze de toamnă pictate

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...