joi, 20 noiembrie 2014

Ne jucăm cu pietre


Încet, încet începe agitația de Crăciun. Suntem la mijlocul lui Noiembrie, am terminat cu activitățile de toamnă și deja fac planuri cu pinguini și urși polari dar până la prima ninsoare mai este un pic și a trebuit să găsesc ceva pentru a ține prințesa ocupată, mai ales că lipsim de la grădiniță de două săptămâni. Următoarea carte mi s-a părut ideală pentru vremea aceasta, ea începe așa: E o seară mohorâtă de toamnă târzie. Frigul se strecoară tiptil printre umbre. Perfectă nu ?

Pietrele lui Aston de Lotta Geffenblad de la editura Cartea Copiilor, căci despre ea este vorba, a fost o mare surpriză pentru mine, am îndrăgit-o de la prima pagină iar la ultima m-am îndrăgostit iremediabil de ea. Povestea este emoționantă, ilustrațiile sunt diferite iar Aston este atât de sensibil încât îți vine să îl iei acasă cu tot cu pietrele lui. Aici Empatia redată prin intermediul poveștilor găsiți un articol foarte frumos scris de doamna psiholog Mihaela Chereji despre Aston și emoțile sale, care merită citit.

Pietrele lui Aston de Lotta Geffenblad

Noi am pus în scenă toată povestea cu ajutorul unor lucrușoare găsite prin casă, un cățel de pluș, diferite cutii, accesorii de la păpușile noastre (pătuțuri și păturici de care nu ducem lipsă) și nu în ultimul rând multe pietre adunat de mine și Ana în vară.

Povestea începe, după cum am spus, într-o seară mohorâtă de toamnă. Aston și mama sa se întorc de la piață când brusc, el observă ceva, o piatră aspră, udă și strălucitoare. Lui Aston i se face milă de ea și o strecoară, pe furiș în plasa mamei. Acasă piatra primește un pat cald și o căciulă pe post de învelitoare.


Dar Aston nu se oprește aici, deoarece pentru tot vede pietre singure! Pietre triste, pietre înghețate, și în curând toată casa este plină de cutii cu pietre iar părinții lui devin îngrijorați.

Colecția lui Aston de pietre

Într-o zi tatăl său are o idee: Cred ca pietrelor tale le-ar prinde bine o vacanță. Ajunși la o plajă, plină de pietre și nisip alb, cald și fin tatăl îi explică lui Aston: Aici locuiesc deja atâtea pietre .... pesemne mai mult de-o mie. Oare n-ar vrea și pietrele tale sa se mute pe plajă si să rămână aici când noi o să plecăm acasă? 
După un timp de gândire Aston se desparte în sfârșit de prietenele sale, dar ...


... dar să nu credeți că acesta a fost sfârșitul, v-am spus că m-am îndrăgostit de poveste (și de Aston) la sfârșitul cărții, ei bine vă las cu cuvintele lui să vă convingeți de ce:  Cutia nu-i goală, spuse Aston. Am luat un băț, mi-a fost așa milă de el ... Era atât de singur! Aici sunt numai pietre ... 
Pentru Ana sfârșitul a fost foarte distractiv, a ras câteva minute bune și a plimbat bățul o vreme prin casă învelit în păturica roz, desigur cu Aston în brațe.


Am făcut și o activitate cu pietrele noastre, am pictat pe ele ce a dorit Ana, adică un fluturaș, o casă, un pom, două flori, două fetițe, un soare și o lună dar și o buburuză. Luna cu stelele este opera mea ;)
După ce s-au uscat am inventat o poveste cu ajutorul lor. Aceste gen de pietre se numesc story stones și sunt un mod minunat de a încuraja imaginația și creativitate prin joc. Ele se pot folosi în mai multe moduri, ideal ar fi un săculeț din care copilul scoate pietrele pe rând dar nu este obligatoriu. Noi nu am avut săculeț dar am aranjat toate pietrele în ordinea dorită de Ana și am spus o poveste. Alt joc a fost cu pietrele aranjate cu fața în jos iar Ana a întors rând pe rând toate pietrele și a spus o poveste cu ele, astfel poveste se schimbă din nou.

Story stones sau pietre pentru spus povești

Altă întrebuințare a pietrelor în jocul nostru am dorit să fie următorul alfabet.
De multa vreme am văzut pe Pinterest această poză cu alfabetul pictat pe pietre de râu și mi-am propus să fac și eu. De încercat pot să zic că am încercat, de cum a ieșit nu sunt prea mulțumită din mai multe motive. Am încercat prima dată litere colorate și nu mi-au plăcut deloc, culorile erau prea închise așa că am spălat pietrele și am încercat din nou cu doar acrilic alb. Am încercat apoi literele mici de mană dar sunt mult mai greu de scris pentru că sunt multe curbe iar eu chiar nu le am cu pictatul. Au rămas până la urmă litere mari de tipar pictate cu acrilic alb. Altă problemă a fost lacul cu care am dat pe ele, este un lac special pentru pietre dar pentru că era un pic galben toate literele au o tentă gălbuie. Altă problemă cu lacul a fost (și încă este) timpul mare de uscare și mirosul care încă se mai simte. De ținut minte! se poate folosi fixativul care este mult mai bun și mai ieftin, sau un lac special pentru tehnica decoupage de care eu nu am avut.

Alfabetul pe pietre

Pentru că am lucrat la ele destul de mult am prezentat pietrele Anei care a fost bucuroasă de idee și am repetat cu ajutorul lor toate literele precum și ordinea lor în alfabet, dar nu le vom folosi pe viitor pentru că au un miros de lac și nu îmi place.

Repetam Alfabetul

Pietrele lui Aston este o carte foarte frumoasă, recomandată pentru copii de la 3 la 12 ani, dacă sunteți în pană de idei ea este perfectă pentru ghetuțele de Mos Nicolae sau chiar pentru Mos Crăciun. Vă pupam cu drag, mămica Ioana și prințesa Ana (5 ani și 3 luni)

Resurse: 
  • Cartea Pietrele lui Aston de Lotta Geffenblad se găsește pe pagina editurii Cartea Copiilor de unde recomand a fi cumpărată deoarece la fiecare comandă primiți o carte cadou.
  • Planșa cu alfabetul în limba română se poate descărca gratuit de pe Custom Paper Design. Noi folosim această planșă foarte des și am mai vorbit de ea aici la activitățile noastre cu broscuțe din vară.


4 comentarii:

  1. Foarte frumos! Multumim pentru idei! Noi vom cumpara carticica aceasta de Mos Nicolae.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu tot dragul Larisa ;) Sunt sigură că va fi pe placul micuței tale.

      Ștergere
  2. Ce de idei bune și surse de inspirație! Mă bucur că v-am descoperit :)
    Editura Cartea Copiilor am descoperit-o și noi de curând și tot am în plan să mai comand cărticele de acolo. Mulțumim de recomandare dar și de ideea de joacă cu pietrele!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bine ne-ai descoperit Delia, ma bucur că ideile noastre sunt surse de inspirație pentru voi :)
      Despre editura Carte Copiilor nu am numai cuvinte de laudă, cărțile lor sunt ca niște comori care așteaptă să fie descoperite de micii cititori pasionați de lectură.

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...